Despre noi

HomeFest este un proiect inițiat de lorgean theatre, marca homemade culture.


lorgean theatre transpune teatrul și art performance-ul în spațiul privat și locuit. Este o formă de teatru comunitar, independent, desfășurat în spații domestice, care vizează crearea și consolidarea legăturilor sociale. Ne propunem să reinterpretăm și să personalizăm instituția teatrului pentru că, din punctul nostru de vedere, audiența este la fel de importantă ca reprezentația în sine.

Abordarea noastră față de actul artistic este una prietenoasă, apropiată, nepretinzând niciodată că oferim Arta cu A mare. Ne propunem la propriu să aducem cultura în casele oamenilor. În acest fel, lorgean theatre oferă atât publicului, cât și actorilor/performeri o experiență remarcabilă, neîntâlnită în alte spații dramatice.

lorgean theatre este prezent în peisajul cultural românesc din decembrie 2008. În cei peste cinci ani de existență a găzduit mai bine de 25 piese de teatru și performance-uri, cu peste 75 reprezentații. Peste 1000 de spectatori au trecut pragul garsonierei care găzduiește lorgean theatre, iar din 2012 în alte 11 apartamente.


Echipa HomeFest 2017

Jean-Lorin Sterian e artist, scriitor, regizor. Din 2008 a deschis lorgean theatreprimul spațiu performativ și teatru de apartament din România, despre care a publicat un volum în 2012. Ca performer a debutat în Inertia pentru Toți, 2010. În 2012 a realizat primul spectacol solo, Zuzgwang, prezentat in festivalul eXplore. Alte spectacole: MC’96 (2013), Striptease(cu Alice Pons, 2013), A Dog Day Afternoon (2014), We Need To Talk About lorgean (2015). În 2018 va lansa Starshitting, primul său lung-metraj, inspirat de perioada cînd activa ca jurnalist de life-style, cît și un documentar despre Grupul Sanitar, proiectul său de trupă care a promovat playback-ul între 2004-2006. În 2015 a realizat proiectul The Parasite Socks Project at Venice Biennale, care a constat în lăsarea de șosete murdare în toate pavilioanele țărilor participante la Bienală, inclusiv al României. Din 2014 și 2016 organizează HomeFest și lorgennale, festivaluri de artă performativă care se întîmplă exclusiv în spații locuite din București și alte orașe europene.

Cristina a întâmpinat publicul și a dirijat evenimente marca lorgean theatre din 2008 până în prezent, a aplaudat și studiat artele spectacolului în Franța și Belgia, a dat o mână de ajutor festivalului Temps d’images din Cluj. Se simte cel mai acasă în trenuri și mașini mari și mici. Când nu decorează apartamente, cel mai probabil o găsiți la Centrul Național al Dansului București.

Livia a interacționat cu lorgean theatre mai întâi în calitate de spectator, apoi de gazdă pentru patru spectacole la ea acasă. Evident că i-a plăcut, de vreme ce face parte din echipa HomeFest de la începuturile festivalului. În rest, s-a desfășurat organizatoric în multe proiecte culturale și de altă natură, iar acum face mai ales producție de film.

Andrea și-a dorit demult să participe în calitate de spectator la una dintre piesele de teatru lorgean theatre, mai mult oprind-o hoarding-ul pentru cărți. Dublurile au ajutat-o în această aventură, devenind între timp dublura spectatorului care iubește HomeFest în culori, de doi ani.

Silvia s-a îndrăgostit de lorgean theatre de la prima vizionare. Apoi, după un interviu cu Lorin prin 2013, s-a hotărât să se implice activ și se bucură mult că a reușit cu HomeFest. Acum îi place să petreacă timp în culise. Și să mediteze și să scrie despre spectatori. Câteodată și pentru ei.

Advertisements

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: